Coroane integral zirconiu multilayer sunt coroane realizate din oxid de zirconiu, care este un material foarte rezistent utilizat in stomatologie, conferind in acelasi timp si o estetica superioara. Daca pana acum aceste coroane dentare erau solutia de preferat doar pentru zonele laterale datorita rezistentei crescuta, o data cu aparitia zirconiului multistratificat (multilayer), coroanele integral zirconiu sunt folosite cu succes si in zona anterioara unde pretentiile estetice sunt mai mari.
Deoarece zirconiul, ca si material utilizat in stomatologie, este un slab conducator termic, acesta este indicat pentru realizarea coroanelor pentru dintii vitali, ca si in cazul prezentat in acest articol, unde am pastrat vitalitatea dintilor acolo unde a fost posibil.
Pacientul prezenta punti si coroane dentare vechi din metalo ceramica care nu mai corespundeau din punct de vedere estetic si functional.
Acestea au fost indepartate si au fost refacute bonturile dentare.
De asemenea, au fost realizate gingivectomii pentru a imbunatati aspectul zambetului si a reechilibra dimensiunea dintilor.
Impreuna cu pacientul am decis sa utilizam ca si material zirconiul integral multilayer pentru realizarea puntilor si coroanelor, in acest fel obtinand si rezistenta si estetica superioara.
Deoarece coroanele din zirconi integral se obtin prin frezarea computerizata, procedeul este mult mai exact, nelasand loc erorilor umane. De asemenea, nu mai sunt necesare multiple probe, coroana intergal zirconiu necesitand numai doua prezente ale pacientului in cabinet: una pentru amprentare si a doua pentru cimentare.
Un alt avantaj il constituie faptul ca pretul coroanei integral zirconiu este mai mic in comparatie cu ceramica pe suport de zirconiu.
Prin zirconiu lumina patrunde asemanator dentinei, ceea ce-i confera coroanei din zirconiu un aspect natural perfect. Spre deosebire de metalo ceramica, zirconiul nu coloreaza gingia. De asemenea, placa bacteriana si tartrul se depun mai greu in cazul coroanelor din zirconiu, ceea ce duce la o gingie mult mai sanatoasa.